Meniu utilizator
Nu aveţi cont? Nici o problemă. Daţi click pe link-ul următor:
Parteneri
|
Poezia clipei | Vag, plânge marea... | | de *Dudi | Trimite unui prieten prin e-mail această poezie...  | | | | | | | Lumină şi-ntuneric: goană mută
sub tencuiala formelor de tină
se-nfruntă să deslege ce rutină
în cerul meu sapat-a înc-o cută.
Trezită-i din adâncuri orice vină
cu zgomotoase instigări de brută,
c-ar vrea s-alunge pripăşita-mi ciută
din patul unde-i molcomesc sulfină.
Pe frunţi de cetini mai clipeşte-un far
când codrii grei îsângerează zarea.
Cui însă i-ar păsa de-un solitar
ce-şi muşcă digu-n care întrebarea
goneşte dunele spre alt hotar?
Prin şuşotiri de-arţari, vag, plânge marea...
Dudi Tăimănescu Bălăiţă (Vancouver, Canada) |
| | 09 Martie 2010 |
| Autor | Mihaela* | | Data | 09 Martie 2010 - 17:23 | | Comentariul | Citesc şi recitesc siderată de frumuseţea versurilor tale, de magia cu care stăpâneşti cuvântul, îl scuturi de banal şi-l faci să strălucească.
Mă pui din nou în imposibilitatea de a alege un citat.
Eu, să am talentul tău, aş merge pe stradă chiuind şi sărutând trecătorii!
Dumnezeu să te ţină sănătoasă! |
| Autor | cer | | Data | 09 Martie 2010 - 17:27 | | Comentariul | Dudi,
am fost miscat de acest sonet.
Minunat scris, minunat ticluit.
Poate varsta, poate departarea (!?)
Sa ai o zi buna,
Valeriu |
| Autor | *Dudi | | Data | 09 Martie 2010 - 23:45 | | Comentariul | Mihaela*,
chiar asa? Fii rezonabila, mai gresesc si eu din cand in cand scriind mai bine, desi imi dau silinta sa nu dezamagesc si sa-mi fac intr-un fel datoria fata de slova. Si afla ca niciodata nu sunt multumita de ceea ce am scris, niciodata!
Multumesc mult pentru prezenta de exceptie pe care o detii in pagina mea! |
| Autor | *Dudi | | Data | 10 Martie 2010 - 00:02 | | Comentariul | cer,
multam pemntru vizita si comentariu.
Nu, Valeriu, nu cred ca varsta face minuni daca noi nu venim pe lume cu minunea din inima noastra, pe care doar o educam si slefuim in timpul vietii, cat despre departare, sunt convinsa ca, daca aceasta nu era, demult nu mai existam nici eu printre cei vii gandindu-ma la cate am avut de suferit in tara, asa incat nu mi-ar mai fi ramas alte rezerve pentru alt plus de suferinte.
Tu stii bine cum e! Putini au parasit tara pentru aventura, iar avrntura niciodata n-a fost amica mea. |
|
|
